În perioada 22.11.2014- 1.12.2014 se desfăşoară la Galeria de Artă Luiza Cala din Saturn-Mangalia tabăra de pictură „Fără frontiere”, cu participarea a cinci artişti din Bulgaria şi Rusia. După câteva zile de lucru intens în faţa şevaletului, alături de cei cinci colegi de breaslă, invitaţi în atelierul din Saturn, Luiza Cala a reuşit să finalizeze „Fără frontiere”, o expoziţie de pictură ce va avea vernisajul luni, 1 decembrie 2014, ora 12, la Casa de Cultură din Mangalia. Luiza Cala a ales să omagieze ziua României aşa cum numai un artist ştie mai bine, prin artă, culoare, emoţie şi pasiune. Acest eveniment este susţinut de Club Rotary, Mangalia şi Lamaji Sana, Mangalia. Pictorita Luiza Cala, organizatoarea evenimentului a declarat , „a venit la încarnare ca un spirit curios ce nu contenea a se mira de frumuseţea acestei lumi, într-un început bogat de toamnă, inundat de multă culoare, undeva pe planeta albastră”. Aşa a şi rămas acel spirit şi după o carieră inegalabilă, nenumărate expoziţii personale şi de grup, premii, proiecte de succes, iată că încă o dată efortul său artistic nu rămâne neobservat. “Despre omul Luiza Cala ar fi prea multe de spus, despre artist însă prefer să nu vorbesc, pentru că, privindu- i operele de artă oricum rămâi fără cuvinte. Aflat în faţa unei lumi magice descoperi despre Luiza că este o călătoare între vis şi realitate, puternică, dezinvoltă, curajoasă, o adevărată stăpână a Universului în care binevoieşte să te primească. Este un artist organizat, care a avut această idee a frontierelor deschise încă de acum mulţi ani şi împreună cu Asociaţia Culturală Wild Art a realizat în noiembrie 2012 proiectul numit” The magic Dobrogea, Dobrogea Without Borders”, proiect ce a pus în valoare atât artişti autohtoni cât şi artişti străini( Luiza Cala,Nikolay Lazarov, Maria Varieva ,Svetlan Stefanov, Ana Stefanova, Ventzi Markov, Christiana Ivanova, Nikolay Rusev, Marina V.- Ruseva, Vasil Penchev, Georgi Kamenarov,String Quartett Mihai)”.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.