Vice-preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului, Josep Casadevall, a susţinut astăzi, 23 martie, o conferinţă de presă la sediul Ministerului Afacerilor Externe, alături de Co-agentul Guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din cadrul MAE, Irina Cambrea. Evenimentul a avut loc în cadrul vizitei pe care vice-preşedintele CEDO o efectuează în România, la invitaţia Ministerului Afacerilor Externe.
Cu acest prilej, Josep Casadevall, vice-preşedintele Curţii şi preşedintele Secţiei a treia, care analizează cauzele împotriva României, a declarat: „Ne aflăm aici într-o vizită de lucru pentru a evalua starea de fapt a cauzelor care privesc România la CEDO. Scopul nostru este de a oferi sprijin tehnic şi juridic, pentru a susţine România să îşi rezolve problemele într-o formă coerentă, corectă şi rapidă.” Josep Casadevall a mulţumit părţii române pentru deschiderea spre dialog atât la nivelul judecătorilor, cât şi al Parlamentului şi al autorităţilor guvernamentale. Agenda vizitei vice-preşedintelui CEDO a cuprins până în prezent o serie de întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi ai Ministerului Justiţiei, cu judecătorii Curţii Constituţionale, precum şi cu reprezentanţi ai Parlamentului. În cadrul Ministerului Afacerilor Externe, reprezentanţii CEDO au avut o întâlnire cu secretarul de stat Bogdan Aurescu. De asemenea, în cadrul programului oficial a avut loc un dejun de lucru oferit de Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale, la care, pe lângă judecătorii Curţii Constituţionale, au participat şi alţi reprezentanţi ai sistemului judiciar (reprezentanţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ai Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi ai Consiliului Superior al Magistraturii). Pe parcursul vizitei a fost abordată problematica restituirii proprietăţilor, în strânsă legătură cu executarea hotărârii pilot pronunţată în cauza Maria Atanasiu c. României. În cursul zilei de 24 martie vor mai avea loc întâlniri cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, ai Ministerului Afacerilor Europene, ai Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor şi ai Poliţiei Române.
Informaţii suplimentare:
Acţiunea face parte din eforturile instituţiei Agentului Guvernamental al României la CEDO, din cadrul MAE, de a pune în contact reprezentanţii CEDO cu autorităţile române cu atribuţii în domeniu, pentru amplificarea dialogului dintre cele două părţi. Vizita este cea de-a şaptea a reprezentanţilor instituţiilor de la Strasbourg în România, ultima având loc în octombrie 2010.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.