Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, va efectua în perioada 16-17 aprilie 2012 o vizită oficială în R.F. Germania, la invitaţia omologului german, Guido Westerwelle. Vizita la Berlin are loc în contextul celebrării a 20 de ani de la semnarea Tratatului pentru cooperare prietenească şi parteneriat european de către România şi R.F. Germania.
Şeful diplomaţiei române va purta convorbiri cu ministrul german al afacerilor externe, urmate de o conferinţă de presă comună. Discuţiile se vor concentra asupra temelor de interes comun ale agendei europene şi internaţionale şi va fi trecut în revistă stadiul excelent al relaţiilor bilaterale dintre România şi R. F. Germania, înregistrat în ultimii ani, cu accent pe perspectivele de intensificare a cooperării economice.
În aceeaşi zi, ministrul Cristian Diaconescu va susţine un discurs intitulat „Germania şi România – 20 de ani de parteneriat în Europa” la Casa Europeană din Berlin. La dezbatere vor participa analistul politic Anneli Ute Gabanyi şi prof. Eckart Stratenschulte, preşedintele Academiei Europene din Berlin.
Ministrul afacerilor externe va mai avea întrevederi la Cancelaria Federală cu Nikolaus Meyer-Landrut, consilier pentru afaceri europene al cancelarului german şi cu Michael Fluegger, consiler adjunct pentru politică externă. De asemenea se va întâlni cu preşedintele Grupului parlamentar de prietenie Germania-România şi al Forumului Româno-German, Susanne Kastner.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.