Secretarul de stat Dan Petre efectuează în perioada 9 – 11 iulie 2012 o vizită oficială în Regatul Haşemit al Iordaniei, pentru consultări politice la nivelul ministerelor de externe din cele două ţări.
În prima zi a vizitei, Dan Petre a fost primit de Alaa Batayneh, ministrul Energiei şi Resurselor Minerale, Shabib Ammari, ministrul Industriei şi Comerţului, a avut convorbiri cu reprezentanţi ai Ministerului Apărării şi s-a întâlnit cu membri ai comunităţii româneşti din Iordania.
Discuţiile secretarului de stat român cu demnitarii iordanieni au constituit un prilej pentru un bilanţ al relaţiilor bilaterale de cooperare dintre cele două ţări şi pentru examinarea modalităţilor cele mai eficiente pentru amplificarea acestora. A fost subliniat interesul reciproc pentru redinamizarea dialogului bilateral şi continuarea evoluţiilor ascendente înregistrate în ultimii ani în cooperarea româno-iordaniană, evocând progresele înregistrate în ultima perioadă în domeniul cooperării economice şi al schimburilor comerciale.
Cu prilejul unei întâlniri cu tinerii români din Iordania, reuniţi în cadrul Forumului Cultural Romano – Iordanian, secretarul de stat Dan Petre a oferit acestora o colecţie valoroasă de 200 de cărţi de istorie, română şi universală, donaţie generoasă a profesorului de istorie Emanoil Darie, urmând să constituie fondul de carte al bibliotecii care va funcţiona în noul sediu al asociaţiei.
În discuţiile purtate cu tinerii români, oficialul român a evidenţiat că Ministerul Afacerilor Externe al României promovează o politică constantă de sprijinire a comunităţilor româneşti din străinătate, înfiinţarea unei biblioteci în limba română fiind de natură nu numai să menţină sentimentul identităţii naţionale celor născuţi pe alte meleaguri, dar şi să contribuie la aprofundarea relaţiilor culturale între România şi Regatul Haşemit al Iordaniei.
În a două zi a vizitei, demnitarul român va avea consultări cu oficiali din Ministerul Afacerilor Externe iordanian şi reprezentanţi ai Departamentului Securităţii Publice.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.