Pe data de 11 noiembrie, la Consiliul Verzilor Europeni de la Atena, am adoptat împreună cu colegii noștri din Grecia și alte țări din regiune, o rezoluție redactată de reprezentanți ai partidelor noastre (din parte PV, Georgeta Ionescu). Această rezoluție, la al cărui conținut și-au adus contributia și reprezentanți ai societății civile din România, prefigurează o tragedie în zonă dacă goana după aur și proiectele miniere pe bază de cianuri vor continua, reamintește de riscurile pe care acest tip de minerit le presupune, și solicită Parlamentului European, interzicerea mineritului cu cianuri.
Aici textul rezolutiei:
http://europeangreens.eu/athens2012/balkan-gold-rush-year-2012-tragedy-making
Consecvenți cu poziția pe care Partidul Verde o manifestă explicit de ani de zile, și cu rezoluția recent adoptată, remarcăm cu îngrijorare, aservirea Administrației Județului Alba față de interesele unei companii, prin cheltuirea nejustificată a unor importante sume în încercarea de a vicia un proces democratic – cel al consultării populației, prin încercarea de a induce sentimente de teamă față de nesiguranța locurilor de muncă și manipularea grosolană a locuitoriloe din mai multe comune ale județului. Acest demers este însă unul care are impact asupra întregului popor român, prejudiciind democrația din România și punând în pericol dezvoltarea sustenabilă.
Consideram că în fapt se face o risipa a resurselor și așa limitate, prin cheltuirea sumei de 300 mii lei din banii publici pentru campania de imagine a RMGC privind exploatarea de la Roșia Montană, în timp ce instituțiile sanitare și de învățământ din zonă nu au alocate fonduri suficiente.
Stimați membri ai Consiliului Județean Alba, dacă doreați sincer repornirea mineritului, cine vă oprește? Ar trebui să răspundeți dumneavoastră întrebării cine a oprit mineritul în zonă, și de ce, atât timp cât există încă sufieciente rezerve pe care companii ale statului român le exploatau folosind forța de muncă locală?
Repornire, ar insemna ca minerii să continue să sape galerii pentru a extrage minereu. Sau să utilizeze șaitrocul pe albia Arieșului și a altor râuri din zonă, așa cum au facut sute de ani. Nu este însă vorba de repornirea mineritului tradițional, ci de pornirea unui minerit prin tehnologii actuale, care nu au existat în trecut. Asadar formularea “repornirea” mineritului este incorectă. Lipsa cuvintelor “cianură” și “cariere“ din întrebare, denotă intențiile aservite RMGC, deoarece referendumul propus privește: mineritul “modern“, cu cianuri, aplicat la scara celor patru munți care vor fi inlocuiti cu un crater de 8km diamentru, pentru a extrage 500 de milioane de tone de rocă, munti pe care proiectul iți propune să îi macine cu totul, nu minerit tradițional așa cum s-a practicat aici de peste 2000 de ani. Ca să poată face asta, in fiecare zi zeci de camioane de mare tonaj cu tone de dinamită vor strabate nu doar judetul Alba, ci și judete invecinate.
Trebuie precizat ca în timp ce în întreaga industrie din Europa la un loc se folosesc în prezent 1.000 de tone de cianură, proiectul de la Roșia Montană singur, supus referendumului, propune utilizarea a 13.000 de tone de cianură pe an! Adică transportul, stocarea, utilizarea si apoi neutralizarea și epurarea (dacă se va face vreodată) a de 13 ori cat tot ce produce și consumă industria Uniunii Europene.
Îi veți întreba deci pe locuitorii respectivelor comune daca vor cianură, dacă vor cele mai mari cariere din Europa care vor șterge de pe hartă 4 munți si cele mai vechi galerii miniere romane – adică istoria noastră ca popor, dacă doresc să iși îngroape biserica în cel mai mare iaz de deversare a deșeurilor din Europa, nu dacă vor minerit caci pentru asta nu aveti nevoie de referendum ci de voință politică.
Accidentul recent din mina Talvivaara Finlanda (9-13 nov.) o mină despre care se spunea că este cea mai modernă avea un iaz de doar 600.000 mc., a produs timp de zile scurgerea zilnică a 6.000 mc de fluide cu substanțe toxice și radioactive. Iazul de la Baia Mare care a deversat în 2010 are doar 100.000 de mc. La Roșia se vrea un iaz de 215.000.000 mc, adica de 2.000 de ori mai mare, construit din arocamente, în condiții de totală nesiguranță prin modul în care este conceput, folosind metode considerate total nesigure de multi specialisti. In fapt dumneavoastra doriți ca niște cetățeni sărăciți de o administrație incompetentă, sa decidă utilizarea cianurii, la o scară fără precedent in Europa (de mii de ori mai mare), la concentrații care le depășesc pe cele folosite în Europa de zeci de ori, desconsiderând total riscurile pentru populatie si mediu.
Prin modul in care incercati sa induceti populației din aceste comune, sentimente de nesiguranță a locului de muncă, și prin consecințele grave ale gestului dumneavoastră care pune în pericol un mecanism democratic căruia încearcă să îi deturneze sensul, veți rămâne în istoria Romaniei, ca trădători ai interesului public.
Vă solicităm ca in demersurile pe care le întreprindeți, să dați dovadă de respect pentru procedurile legale de avizare a unui proiect minier şi, implicit pentru sentinţele judecătoreşti pronunţate care invalidează acte administrative ce stau la baza evaluării impactului de mediu. În cazul Roşia Montană, printr-o decizie judecătorescă irevocabilă, au fost anulate planurile de urbanism aferente exploatării miniere pe bază de cianuri propuse, ceea ce reprezintă un impediment juridic major pentru Compania ce dorește aurul nostru. Acest aspect a fost confirmat printr-un audit juridic realizat pentru Ministerul Mediului. Constatăm că acum în fapt, forțați o decizie împotriva legilor și a justiției din România, care va putea fi atacată la instanțele Uniunii Europene, pentru grave vicii de procedură.
Acest referendum, de altfel lipsit de valoare legală și de reprezentativitate națională (căci un eventual dezastru ecologic ce poate avea loc la exploatarea de la Roșia Montană poate afecta mai multe județe și poate avea chiar impact transfrontalier), care în plus este suprapus alegerilor parlamentare, pentru a răspunde la o întrebare contestată, deoarece nu face diferența între mineritul responsabil și mineritul cu cianuri, este doar pentru a credibiliza compania Gold Corporation.
Pentru toate aceste motive, considerăm că însăși modul în care vă folosiți de banii publici, plasează acest referendum înafara legii și de aceea vă solicităm public, revocarea sa.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.