În perioada 8-10 septembrie, la Constanța vor avea loc Zilele Culturii Armâne. Eveimentul va reuni reprezentanţi de seamă ai comunităţii – din ţară și străinătate; activităţile incluse în program își propun să-și aducă aportul la o mai bună vizibilitate a valorilor și tradiţiilor specifice acestei etnii, promovarea dialogului intercultural și deschiderea spre celelalte culturi. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 8 septembrie, ora 17:00, la Muzeul de Istorie&Arheologie (“Sala pictată”), urmată de vernisajul expoziţiei „Călător în timp și spaţiu”; o altă parte a activităţilor se va desfășura la Teatrul Fantasio. Ediţia din acest an este organizată în parteneriat cu Societatea Culturală Aromână din București și va avea ca oaspeţi de onoare reprezentanţi ai Asociaţiei Armânilor din Veria (Grecia), care în seara zilei de 9 septembrie vor prezenta la Teatrul Fantasio un program cultural de exceptie. Dorim ca patrimoniul nostru cultural, aflat în pericol de dispariţie, să poată fi salvat si dezvoltat, pentru a transmite generaţiilor viitoare valorile armanești. Înţelegem astfel să ne bucurăm de șansa oferită astăzi în Europa tuturor culturilor, mai mari sau mai mici. Limba şi cultura armână se află în pericol, procesul de asimilare a armânilor fiind foarte accelerat în toate ţările în care trăiesc. Pentru a ne păstra şi conserva limba, tradiţiile şi cultura considerăm că este absolut necesar să fie puse în aplicare prevederile Recomandării 1333 / 1997 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, de la a cărei adoptare se împlinesc 20 de ani.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.