Teatrul de Stat Constanţa, instituţie de cultură tot mai iubită de public, marchează festiv împlinirea a 65 de ani de la înfiinţare, cu o serie de spectacole gratuite şi Gala aniversară..
În anul 1951 se juca prima premier, „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, la sala Elpis, singura din oraş pe atunci.
De-a lungul celor 65 de ani, teatrul consătntean a purtat mai multe denumiri, dar şi-a conservat identitatea, a avut şi are mari actori, mari regizori, a montat piese ale unor mari dramaturgi români şi străini şi se poate lăuda, până în ziua de azi, cu numeroase premiere pe ţară, adică spectacole ce au văzut lumina scenei româneşti pentru prima dată la Constanţa: „Vilegiatura” şi „Nora şi soacra” de Goldoni, „Noaptea iguanei” de Tennessee Williams, „Nu va fi război în Troia” de Jean Giraudoux, „Diavolul la Boston” de Lion Feuchtwanger, „Operă pentru viitorii dictatori” de Andonis Doriadis sau spectacole ce se joacă în prezent, ca „Şobolanul rege” de Matei Vişniec şi „Uciderea lui Gonzago” de Nedialko Iordanov.
Începând de miercuri, 23 noiembrie, în fiecare seară, de la ora 18.00, constănţenii sunt aşteptaţi la spectacole cu intrarea liberă, în limita locurilor disponibile. Pentru menţinerea ordinii, spectatorii vor trece pe la casa de bilete pentru a ridica tichete gratuite cu locuri.
Miercuri, 23 noiembrie, ora 18.00: „Cea mai frumoasă soţie”, de Eugène Labiche, ultima premieră a Teatrului de Stat Constanta;
Joi, 24 noiembrie, ora 18.00: „Titanic Vals”, celebra capodperă a lui Tudor Muşatescu;
Vineri, 25 noiembrie, ora 18.00: „Ursul”, o farsă de A.P. Cehov, premieră de succes a acestei stagiuni;
Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 18.00: „Şobolanul rege”, piesa celui mai jucat romancier român contemporan, Matei Vişniec.
La spectacole şi-au anunţat prezenţa trei regizori, din trei ţări diferite, care au intenţia să monteze spectacole la TSC şi vor să cunoască trupa teatrului. Cei trei sunt Zoltan Shapira din Suedia, Yannis Margaritis din Grecia şi Victor Quezada, directorul companiei teatrale Umbral din Paris, care a montat mai multe piese de Matei Vişniec. Lor li se alătură, directorul general şi directorul artistic al Teatrului Espace Roseau din Avignon, Jean Claude Broche şi Marie France Broche, veniţi să vizioneze „Şobolanul rege”, în perspectiva reprezentaţiilor din cadrul Festivalului de la Avignon de anul viitor.
Gala aniversara va avea loc duminică, 27 noiembrie, de la ora 17.00. Fanfara regiei de apă a judeţului va cânta, pentru început, în faţa teatrului, marcând tumultuos momentul aniversar.
Festivitatea va începe cu momentul dezvelirii bustului celui care a pus piatra de temelie a teatrului şi a donat această clădire, constănţeanul de origine greacă Demostene Tranulis. Un gest natural de recunoştinţă ce urmează după montarea, anul trecut, a plăcii comemorative dedicate acestui Mecena al teatrului.
Criticul de artă Doina Păuleanu va prezenta expoziţia din foaierul teatrului, realizată pentru această ocazie de Filiala Constanţa a Uniunii Artiştilor Plastici din România, în parteneriat cu TSC. Expoziţia celor 17 pictori va putea fi admirată, începând din 23 noiembrie, de toţi constănţenii care vor dori să onoreze invitaţia la spectacolele cu intrare liberă.
Spectacolul de gală va prilejui momente emoţionante atât pentru cei ce vor urca pe scenă – toţi artiştii sau tehnicienii ce au contribuit vreodată la actul cultural al acestei instituţii, se află în viaţă şi au putut să răspundă invitaţiei noastre – cât şi pentru cei ce vor privi din sală, fiind legaţi într-un fel sau altul, dar mai ales prin amintiri plăcute, de istoria teatrului. Oficialităţile municipiului şi judeţului Constanţa sunt invitate să participe la acest frumos eveniment aniversar.
Proiecţii ale unor imagini din spectacole trecute, rememorări, declaraţii de iubire, declaraţii de recunoştinţă ale actorilor, regizorilor, dramaturgilor, compozitorilor, coregrafilor, dirijorilor, scenografilor, directorilor vor fi întrerupte doar de momentele artistice susţinute de Corneliu Stroe & Blue Jazz Band.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.