Întreaga planeta a sărbătorit pe 20 martie, Ziua Internaţională a Fericirii. Anul 2015 este cel de-al treilea an în care oamenii de pretutindeni celebrează ziua fericirii. Data a fost aleasă de Adunarea Generală a ONU, pe 12 iulie 2012. Astfel, în această zi, nimeni „nu are dreptul” să fie supărat sau nefericit. Preșcolarii Grădiniței Steluțele Mării din Constanța au marcat această zi prin ceea ce le place lor cel mai mult să facă: au realizat cu mânuțele lor floricele, fețe zâmbitoare, flyere, diplome pentru cel mai frumos zâmbet pe care apoi le-au impărțit personalului grădiniței, trecătorilor de pe stradă, medicilor și practicanților de la Facultatea de Stomatologie Ovidius dar și părinților dragi. La vederea micuților și mai ales a modului în care au împărțit din realizările lor , a fost imposibil ca zâmbetul să nu apară pe chipul tuturor. Iar aceste zîmbete au fost recompensate prin Diploma celui mai frumos Zîmbet . „Nu avem pretenția să spunem că acești minunați copii au înțeles exact noțiunea de FERICIRE, dar știm cu siguranță că i-am învățat ceva : Dacă ne vom ridica puțin capul și ne vom deschide ochii, vom observa că în toată graba și alergătura asta ,, nebună,,, avem mii de motive să fim fericiți, și ne putem face timp și pentru asta”, a spus doamna Georgeta Adam, directorul unității.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.