Calitatea alimentației zilnice reprezintă unul dintre importantele principii de respectat alături de toate celelalte care concură la trăirea unei vieţi frumoase şi sănătoase pentru fiecare dintre noi. Pentru a marca Ziua Mondială a Alimentaţiei, zi care se sărbătoreşte la nivel internaţional, în fiecare an, începând cu anul 1979, elevii claselor IX – XI din cadrul Liceului Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu“ Medgidia au organizat un concurs culinar, prezentări ppt. şi o scenetă amuzantă pe tema alimentației sănătoase, în laboratorul tehnologic unde participanţii au descoperit multe surprize dulci.
O altă acţiunea care a intrat deja în tradiţia voluntarilor SNAC din cadrul Liceului Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu“ Medgidia s-a concretizat prin strângerea de fonduri cu care s-au cumpărat fructe care au fost dăruite copiilor înscrişi în programul educativ-religios „În tinda bisericii“ al Parohiei Ortodoxe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel Medgidia.
Aceste acţiuni se doresc a fi un semnal de alarmă pentru consumatorii de produse care conţin aditivi, emulgători şi alţi substituenţi alimentari care dăunează grav sănătăţii. Profesorii şi elevii voluntari au încercat să le arate elevilor ce înseamnă o alimentaţie sănătoasă şi ce trebuie să conţină coşul zilnic de alimente. Obiectivele acţiunilor realizate astăzi, 15 octombrie 2013, sunt promovarea consumului de alimente fără conservanţi şi, totodată, dezvoltarea spiritului de voluntariat.
La ambele activităţi au participat echipe ale posturilor de televiziune locală Alpha Media şi Media TV.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.