Vineri, 15 august 2014, peste 10.000 de turiști și localnici au asistat la Mangalia la cele mai spectaculoase manifestări organizate cu prilejul Zilei Marinei Române din ultimii 10 ani. La acest succes au contribuit Garnizoana Mangalia, Primăria Mangalia și Fan®Omania Holding. Evenimentul a fost deschis la ora 9,45 cu tradiționala defilare a unităților reprezentative ale Marinei Române din zona Mangalia și alocuțiunile oficialilor. A urmat momentul dedicat eroilor marinari, scurta slujbă religioasă oficiată de preotul paroh Vasile Cârlan. De la cele religioase s-a trecut la rămășițele păgâne și a sosit în mijlocul spectatorilor zeul Neptun-Poseidon, care s-a fotografiat cu mii de copii și… tinere nimfe și zeițe. Publicul a urmărit cu mare interes exercițiile militare (saltul liber al celor 4 scafandri din elicopter, extracția din apă, inspecția la bordul unei nave suspecte sau stingerea incendiului de la bordul unei nave) și concursurile de ambarcațiuni cu rame și vele (bărci cu rame, schifuri, yole și veliere). Premiile au fost oferite de sponsorii Selgros și Fan®Omania Holding. De asemenea, parcarea din Portul Turistic a găzduit o impresionantă expoziție de tehnică militară, foarte apreciată de turiști. Copiii au participat la ateliere interactive de noduri marinărești și navomodelism. După ora 11.30 evenimentul a fost completat cu un spectacol pe scena-plutitoare din zona Fan®Omania, în care au evoluat laureații Festivalului Tinereții la secțiunea muzică ușoară și alte tinere voci ale Mangaliei, începând cu Alexandra Stan de numai 5 ani. Spectacolul serii a fost deschis de fanfara militară, care a fost urmărită de mii de spectatori pe tot drumul parcurs din Piața Republicii până în fața scenei Fan®Omania. A urmat retragerea cu torțe în aplauzele publicului și concertul extraordinar Bosquito, în deschiderea căruia a evoluat Alexandru Gherghiniță. Surpriza serii a venit tot din partea Fan®Omania: toboșarul trupei Bosquito a fost înlocuit de Ovidiu Lipan Țăndărică. În timpul momentului său muzical au avut loc exploziile miilor de stele ale artificiilor care au luminat cerul Mangaliei în uralele miilor de oameni din public. Așadar, muzică bună, artificii, distracție oferită gratuit localnicilor și turiștilor veniți în sudul litoralului cu ajutorul sponsorilor: Selgros, Nivea, Romasse, Fan®Omania.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.