La 10 octombrie 2015 este marcată Ziua mondială/europeană a luptei împotriva pedepsei cu moartea.
“Pentru România, abolirea universală a pedepsei capitale reprezintă unul dintre obiectivele prioritare promovate în cadrul ONU și la nivelul UE, în domeniul drepturilor omului. Pedeapsa cu moartea contravine principiilor respectării demnității și vieții umane.”, a declarat cu această ocazie ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu.
România s-a angajat, de-a lungul timpului, să acţioneze pentru eliminarea pedepsei cu moartea sau, în funcţie de caz, pentru impunerea unui moratoriu asupra aplicării acesteia, ca etapă premergătoare unei decizii de abolire. În relaţia cu statele care menţin pedeapsa capitală, România a insistat, în cadrul UE, pentru reducerea progresivă a numărului execuţiilor şi respectarea unui set de standarde minime, bazate pe normele internaţionale în domeniul drepturilor omului, precum şi asigurarea unei maxime transparenţe în ceea ce priveşte numărul persoanelor condamnate la moarte sau executate.
Încă de la aderarea la Uniunea Europeană, ţara noastră a devenit membră a grupului de lucru privind abolirea pedepsei cu moartea. În această capacitate, România s-a implicat, în mod constant, în activităţile de definitivare a Planului de acţiune privind abolirea pedepsei cu moartea al UE, precum şi în elaborarea strategiilor de acţiune ale UE în relaţia cu alte organizaţii internaţionale în ceea ce priveşte combaterea pedepsei cu moartea.În linie cu poziţia Consiliului Europei şi al Uniunii Europene, România salută rezoluţia Adunării Generale a ONU adoptată la 18 decembrie 2014 cu privire la impunerea unui moratoriu asupra aplicării pedepsei cu moartea.
În România, pedeapsa capitală a fost abolită încă din anul 1990, iar ţara noastră, ca membru al Uniunii Europene, al Consiliului Europei, precum şi al Organizaţiei Naţiunilor Unite, se alătură eforturilor comunităţii internaţionale în vederea respectării drepturilor omului în întreaga lume şi adoptării unui moratoriu privind pedeapsa capitală.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.