Ziua dedicată României la EXPO 2012 Yeosu, Coreea de Sud, a avut loc astăzi, 29 iulie 2012, şi a fost marcată printr-o ceremonie oficială şi o serie de evenimente cultural-artistice menite să promoveze ţara noastră în rândul publicului coreean şi internaţional.
Ceremonia oficială a debutat cu arborarea drapelului României şi intonarea imnului naţional şi s-a desfăşurat în prezenţa Comisarului EXPO 2012, Lee Joon-Hee, a ambasadorului României la Seul, Călin Fabian, a comisarului României la EXPO 2012, Ferdinand Nagy şi a altor oficialităţi locale.
Evocând tema expoziţiei internaţionale de la Yeosu, „The Living Ocean and Coast: Diversity of Resources and Sustainable Activities”, ambasadorul României la Seul a subliniat angajamentul autorităţilor române faţă de protejarea mediului natural: „Cu un litoral de 245 de km la Marea Neagră, un bazin dunărean de peste 1000 de km şi o Deltă de aproape 400 de kilometri pătraţi, România are toate atuurile pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra importanţei protejării mediului înconjurător şi consolidării voinţei comunităţii internaţionale de a lansa soluţii durabile în acest sens”.
Referindu-se la obiectivele vizate de ţara noastră prin prezenţa la EXPO Yeosu 2012, ambasadorul Călin Fabian a declarat: „Sunt sigur că Pavilionul României la EXPO 2012 i-a convins pe turişti asiatici că România are multe de oferit şi sperăm că am reuşit să lansăm, cu acest prilej, un mesaj de modernitate şi avangardă. Unicitatea peisajelor şi a tradiţiilor populare, mâncărurile alese, ospitalitatea caracteristică sunt argumente care fac din România o destinaţie interesantă pentru publicul asiatic, realitate susţinută şi de prezenţa a 550.000 de vizitatori în Pavilionul României”.
Oficialul român a evidenţiat necesitatea promovării relaţiilor bilaterale în plan economic şi comercial, subliniind faptul că „Susţinem intensificarea schimburilor economice, culturale şi academice, Republica Coreea fiind al treilea partener comercial al ţării noastre în zona asiatică”.
Comisarul Expoziţiei Internaţionale EXPO Yeosu 2012, Lee Joon-Hee, a apreciat, la rândul său, că România a reuşit să transmită, prin prezenţa la această manifestare, un puternic mesaj în sensul dezvoltării durabile şi prezervării biodiversităţii: „Atribuim o înaltă valoare contribuţiei României la EXPO 2012, iar participarea ţării dumneavoastră este foarte apreciată de guvernul coreean. Sunt încrezător că participarea României la EXPO 2012 va acţiona ca un impuls pentru a dezvolta în continuare relaţiile noastre de prietenie, de a extinde, într-un mod inovativ, ariile de cooperare şi de a aprofunda cunoaşterea reciprocă între popoare”.
Ceremonia oficială a fost urmată de un spectacol muzical inedit al Korean Pan Flute Association. Artiştii coreeni au interpretat melodii româneşti pe care le-au învăţat în România şi care au fost interpretate la instrumente româneşti. Korean Pan Flute Association a fost înfiinţată în 1988 şi a fost inspirată de către maestrul Gheorghe Zamfir în demersul său de promovare a tradiţiei româneşti a naiului pe teritoriul coreean.
La finalul ceremoniei oficiale, cei prezenţi au fost invitaţi să viziteze pavilionul ţării noastre. Delegaţia oficială a României, alături de comisarul Lee Joon-Hee, a vizitat Pavilionul Republicii Coreea, gazda EXPO, şi una din principalele atracţii tehnologice din complexul expoziţional – Expo Digital Gallery – o cortină LED impresionantă care acoperă întreaga aleea principală a EXPO, unde a rulat un material video dedicat României.
Informaţii suplimentare
Fiecare ţară participantă are, potrivit tradiţiei EXPO, o zi naţională, iar României i-a revenit în cadrul acestei expoziţii internaţionale ziua de 29 iulie. Ziua României la EXPO YEOSU 2012 coincide cu celebrarea Zilei Imnului Naţional al României, „Desteapta-te Romne”.
România este prezentă la Expo Yeosu 2012 cu un pavilion conceput în jurul unicităţii şi importanţei ecologice a Deltei Dunării şi a fost a atras până în prezent aproximativ 500.000 de vizitatori. Tematica participării României la EXPO 2012 Yeosu evidenţiază în principal unicitatea Deltei Dunării, precum şi a zonelor protejate ale acesteia, generate de bio- şi etnodiversitate, în contextul dezvoltării durabile.
Expoziţia Internaţională din Yeosu, Republica Coreea se desfăşoară pe durata a 90 de zile, de pe 12 Mai până pe 12 August 2012. În cadrul expoziţiei, sunt prezente 104 ţări participante şi 6 organizaţii internaţionale, iar organizatorii EXPO estimează un număr de peste 8 milioane de vizitatori pe durata celor 3 luni de desfăşurare a manifestării.
Expoziţia se desfăşoară pe o suprafaţă de 25 ha în zona portului din Yeosu, oraş situat în centrul zonei de sud a Peninsulei Coreea. Tema expoziţiei de anul acesta este “The Living Ocean and Coast: Diversity of Resources and Sustainable Activities”.
Informaţii actualizate despre participarea României la EXPO 2012, fotografii şi imagini video se regăsesc pe site-ul oficial al Pavilionului României la Expo Yeosu 2012: http://www.royeosu2012.ro/ şi site-ul MAE: http://www.mae.ro/expo-2012.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.