Pavilionul României la Expoziţia Internaţională Yeosu 2012 a fost vizitat astăzi, 24 mai 2012, cu ocazia „Zilei Porţilor Deschise pentru Elevi”, de aproximativ 2.500 de copii coreeni, care s-au arătat interesaţi să afle mai multe informaţii despre România, fiind impresionaţi de designul de ultimă generaţie și de tehnologiile inovative prezente în cadrul pavilionului românesc.
Preşedintele Biroului Internaţional pentru Expoziţii şi comisar al României la Expo Yeosu 2012, Ferdinand Nagy, a primit un grup de 30 de liceeni din provincia Jeon – Ju, Coreea de Sud, care au ales să deguste preparatele restaurantului românesc din cadrul Pavilionului, realizate de bucătari români. Aceştia au apreciat bucătăria românească ca fiind una rafinată şi de bun gust.
Elevii coreeni au primit informaţii despre frumuseţea şi unicitatea ecologică a Deltei Dunării – tematica centrală a pavilionului românesc – inclusiv în limba coreeană, de la studenţii Facultăţi de Litere şi Literaturi Străine ai Universităţii Bucureşti, care asigură sprijinul necesar pe toată durata expoziţiei.
Vizitatorii au fost impresionaţi de aplicaţiile de înaltă tehnologie prezente în pavilionul românesc. Prin intermediul unor puncte informative în realitatea augmentată, aceştia au accesat direct pe telefoanele şi tabletele proprii informaţii şi imagini, doar plasându-le în dreptul unor markere speciale.
De asemenea, o serie de aplicaţii interactive kinectice i-au familiarizat pe micii vizitatori cu istoria, fauna, flora, portul şi obiceiurile tradiţionale din zona Dobrogei.
Informaţii suplimentare
România este prezentă în Coreea de Sud la Expo Yeosu 2012 cu un pavilion, conceput în jurul unicităţii şi importanţei ecologice a Deltei Dunării, care se înscrie în tema generală a EXPO 2012: „The Living Ocean and Coast: Diversity of Resources and Sustainable Activities”. Conceptul participării României la EXPO 2012 Yeosu evidenţiază în principal unicitatea Deltei Dunării, precum şi a zonelor protejate ale acesteia, generate de bio- şi etnodiversitate, în contextul dezvoltării durabile.
Arhitectura și webdesignul Pavilionului României la Yeosu a fost realizat de către arhitectul român Andrei Mihăilescu şi implementat de compania coreeană A&A Company Co.,Ltd.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.